Reflecții după o întâlnire de grup despre stres, anxietate, depresie și burnout — despre vulnerabilitate autentică, tehnici de reglare emoțională și puterea de a alege cum răspundem la ceea ce nu putem controla.
Uneori, cel mai valoros lucru pe care îl putem face pentru noi este să ne oprim. Să respirăm. Să fim într-un loc în care nu trebuie să demonstrăm nimic și în care putem spune, pur și simplu: „Așa mă simt astăzi."
Așa a fost o recentă întâlnire de grup pe care am facilitat-o — un grup cald, viu, autentic. Un spațiu în care vulnerabilitatea a fost întâmpinată cu respect, iar experiențele fiecăruia au devenit resurse pentru ceilalți.
Am vorbit despre stres, anxietate, depresie și burnout, dar mai ales despre ceea ce se întâmplă în viața reală. Pentru că viața nu urmează capitolele unei cărți. Emoțiile nu respectă teoria, iar uneori chiar și cele mai bune tehnici par să nu funcționeze. Instrumentele nu sunt menite să elimine instantaneu suferința — ele au nevoie de practică, de răbdare și de blândețe.
Am exersat împreună câteva dintre cele mai eficiente tehnici de reglare emoțională:
- respirația 2-4-6, pentru calmarea sistemului nervos
- tehnica 5-4-3-2-1, pentru revenirea în prezent prin simțuri
- folosirea mirosurilor care trezesc amintiri plăcute și creează senzația de siguranță
- conectarea cu natura, chiar și pentru 10 minute pe zi
- exercițiul de Body Scan, pentru reconectarea cu propriul corp
Am discutat și despre „tigrii noștri" — acele gânduri, frici și scenarii care ne țin permanent în alertă. Nu putem controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, însă putem învăța să distingem între ceea ce este în controlul nostru și ceea ce nu este.
Un moment care a rămas cu mine a fost discuția despre Butonul Alegerii: în fiecare dintre noi există un spațiu, uneori foarte mic, între ceea ce ni se întâmplă și felul în care alegem să răspundem.
Am încheiat întâlnirea inspirându-ne din cuvintele lui Viktor Frankl și din mesajul cărții „În căutarea sensului vieții": chiar și atunci când nu putem schimba circumstanțele, rămânem liberi să alegem atitudinea cu care le întâmpinăm.
Vindecarea începe, de multe ori, exact așa: într-un grup în care ne simțim în siguranță să fim noi înșine.